Paris pentru gurmanzi – Rue Mouffetard

„La Mouffe” – una dintre axele Cartierului Latin vă va seduce prin farmecul local.

Advertisements

Relaxarea pe care mi le-au dat călătoriile recurente la Paris, departe de goana după atracțiile turistice standard, mi-a permis, anul acesta, să mă bucur mai cu patos de gastronomia pariziană.

Pentru că am ales un apartament din Place de la Contrescarpe, aflată la confluența dintre Rue Mouffetard cu Rue Lacepede, am putut gusta din plin din atmosfera specifică acestui colț din al cincilea arondisment.

IMG_0820
Vedere de la fereastra apartamentului din Place de la Contrescarpe 

Situată pe o colină, Montagne Sainte-Geneviève, pe malul stâng al Senei, strada Mouffetard este unul dintre locurile apreciate ale Cartierului Latin, nu atât de străbătut de turiști precum strada Saint-Jaques sau bulevardul Saint-Michel. De altfel, în luna februarie, locația forfotea, îndeosebi, de studenți, Sorbona este totuși inima Cartierului Latin, dar și de localnici care își făceau cumpărăturile pe fugă de la unele dintre magazinele din zonă.

Pentru cei interesați să bifeze niște atracții turistice în zonă, trebuie să menționez că Pantheon-ul, Arènes de Lutèce un amfiteatru galo-roman, și Marea Moschee a Parisului se află în apropiere și sunt demne de luat în seamă pentru a afla puțin din istoria lolaltă cu prezentul locului.

Ceea ce este specific și cu totul remarcabil aici este, însă, multitudinea de întreprinderi comerciale, din toate domeniile și pentru toate gusturile: standuri de condimente, de fructe și de legume, măcelării, pescării, brutării, fromagers (comercianți de brânzeturi), traiteurs (comercianți de mezeluri), negustori de vinuri.

Renunțați într-o dimineață la micul dejun standardizat pe care îl oferă probabil hotelul în care sunteți cazați pentru a gusta din preparatele locale. Cu o baghetă tradition, o selecție bună de brânzeturi și niște fructe o simplă plimbare pe aleile Jardin du Luxembourg puteți începe o zi frumoasă în Paris, împrumutând de la localnici puterea de a găsi frumosul în griul cotidian. Puteți face, totodată, un popas în Jardin des Plantes, unde puteți admira minunatele plante, dar și faună, cum ar fi amfibienii, care vă vor aduce aminte de Julio Cortázar și a sa metamorfoză din Axolotl.

Revenind la brânzeturi, o bună prietenă franțuzoaica, Céline, mi-a explicat cu ani în urmă cum se fac selecțiile de brânzeturi. Desigur, nu trebuie să vă țineți de reguli când mâncați în parc, dar sigur nu vă strică să le respectați. Este necesar să alegeți un număr impar de tipuri de brânză, din motive estetice. Dacă alegeți trei tipuri, acestea vor fi de tip moale, dură și cu mucegai sau de capră. Este ideal să nu vă limitați la o singură regiune a Franței, dimpotrivă, să echilibrați gusturile căutând brănzeturi din zone și din familii diferite. În fine, dacă folosiți același cuțit pentru tăierea lor, trebuie să îl ștergeți înainte de a-l folosi pentru porționarea altui tip de brânză (francezii folosesc adesea o bucată de pâine). O selecție pe care o prefer și care, probabil, nu vă face să ieșiți mult din zona de confort este aceea care cuprinde o bucată de Abondance (din Haute-Savoie), Banon de Provence (brânză de capră învelită în frunze de castan), Pont-l’évêque (brânză moale din Normandia -Calvados), Morbier (semi-soft cu un strat de cenușă la mijloc) și Bleu d’Auvergne (brânză cu mucegai nobil, albastru).

Magazinul de brânzeturi Androuet, aflat la nr. 134, vă poate ghida în alegerea voastră, vânzătorii sunt prietenoși și buni cunoscători ai mărfurilor expuse.

Dacă nu ați încercat până acum, merită să acordați o șansă fondue-ului sau raclette, după caz, L’assiette aux fromages, fiind unul dintre restaurantele destul de apreciate în acest domeniu. Dacă sunteți cunoscători, poate că ar trebui să mai căutați și să vă extindeți raza, în alte zone ale Cartierului Latin.

Pâine bună și produse de patiserie artizanală găsiți la L’Essentiel – Anthony Bosson, la nr. 2, produse din carne, printre care și foie gras de bună calitate – la Pierre Champion, la nr. 110.

Le Réveil Matinpe  Avenue des Gobelins nr. 32, este o variantă foarte corectă pentru un prânz sau o cină fără pretenții, într-un ambiant tipic locului. Vă recomand să folosiți La Fourchette, pentru rezervări la restaurante, inclusiv pentru acesta, puteți beneficia de reduceri deloc de neglijat.

Pentru crêpes bretane, puteți merge la La Petite Bretonneunde puteți încerca atât variante sărate, cât și dulci ale vestitelor clătite.

Bar-ul La Petite din Place de la Contrescarpe poate să vă ofere o seară plăcută, deși puțin zgomotoasă, dar nu mai prejos prin farmec local decât strada gurmanzilor.

Denumită de localnici, familiar, „La Mouffe”, această axă a Cartierului Latin, vă va seduce cu ușurință, trebuie doar să fiți interesați de o imersie totală în gastronomia și istoria Parisului.

 

 

 

 

 

Author: colturidelume

Prefer să fiu cunoscută prin prisma scrierilor mele, iar nu printr-o prezentare proprie, mai mult sau mai puțin onestă. În fond, în lumea asta virtuală putem fi toți ceea ce vrem. Important este, totuși, ceea ce arătăm că suntem. Sper să observați că sunt o călătoare împătimită, dornică de nou, cu orizonturile în continuă mișcare. Restul e poveste...

1 thought on “Paris pentru gurmanzi – Rue Mouffetard”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s